Naufragiatii

Naufragiatii

Durata:
3 – 5 ore

Numar Participanti:
20 – 200

Locatia:
Outdoor



Naufragiatii

Jurnalul de bord al comandantului

08.00 Am ancorat la travers de vărsarea fluviului. Pasagerii insoțiți de secund vor pleca într-o plimbare pe malul pustiu și salbatic. Am ordonat echipajului să pregătească lansarea tuturor bărcilor de salvare la apă. Marea este calmă dar mă neliniștește culoarea cerului la orizont și zborul agitat al pescărușilor

08.30 Pasagerii au debarcat. La bord a rămas echipajul, mai puțin secundul și cei 6 cârmaci. Am strâns toate pânzele

09.15 Ofițerul de cart mă anunță că cerul se întunecă la orizont. Sper ca secundul să observe acest lucru și să scurteze durata expediției.

09.30 – Vântul se întețește brusc și violent. Sunt nevoit să părăsesc ancorajul pentru a evita ruperea lanțurilor. Iau drum spre sud pentru a scăpa de furia valurilor și apropierea uscatului. Bărcile se văd trase pe plajă. Am speranța că pasagerii s-au adăpostit. Situația devine critică secundă cu secundă

10.30 Ne îndepărtăm cât mai mult de uscat. Voi întoarce nava spre acelați loc imediat ce scăpăm de furtună. Vremea rea nu incetează toată noaptea dar reușim să facem față doar cu câteva vele întinse la provă



„Ce as lua pe o insula pustie? O barca, domnule, sa pot pleca repede de acolo!“ – Mihail Mataringa


Jurnalul de bord al comandantului – continuare

07.00 Ne întoarcem spre țărm. Cerul nu s-a înseninat dar marea se calmează treptat.

10.00 Ne apropiem de punctul de ancoraj. Nu zăreasc ambarcațiunile și nici oameni pe plajă!!!

11.00 Am aruncat ancora. Mai avem o singură pilotină la bord care poate să îmbarce doar două persoane. Este trimisă spre mal purtând ordine pentru secund. Neliniștea cuprinde întregul echipaj

12.30 Pilotina se întoarce. Primesc raportul scris al secundului: Furtuna ne-a distrus bărcile de salvare. Suntem fără provizii. Nu este nimeni rănit. Starea de spirit s-a îmbunătațit odată cu intoarcerea navei la ancoră. Ajutați-ne!

13.00 Transmit următorul mesaj către secund și naufragiați: Recuperați tot ce-a mai rămas din bărci. Vă trimitem tot ce aveți nevoie pentru a construi plute de salvare. Sunt singura voastră șansă pentru a ajunge la bord într-un timp cât mai scurt. Grăbiți-vă. Vremea rea se poate întoarce.

Prezentarea conceptului

* Simularea unei situații limită: naufragiați pe o plajă pustie

* Participanții sunt nevoiți să-și construiască singuri un mijloc de transport pe apă (pluta de lemn cu catarg și velă)

* Fiecare echipă are la dispoziție un kit de construcție identic

* Ustensilele, instrucțiunile, accesoriile, schemele de execuție și alte indicii trebuie să fie descoperite conform hărții găsite în sticla care plutea pe mare.

* La terminarea construcției, se pleacă spre o ambarcațiune ancorată în larg sau în varianta competițională navigația pe un traseu balizat, prin rotație cu toți membrii echipei


Contactati-ne pentru mai multe informatii